Într-o
seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă: Cum pot fi sigur
că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu? Maestrul,
surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o
bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în
spatele meu pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm
locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat,
viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi
emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile? Când conduceam eu,
cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era
aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai
scurt între două puncte. Dar când a început să conducă El, El ştia
scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu
viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era
să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează!
Pedalează! Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci?
Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea. Deodată, nu ştiu cum, am
început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în
aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua
mâna şi dintr-o dată, mă linişteam. M-a dus printre oameni de care
aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat.
Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu
mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.
Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am
dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi
bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă
gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele
bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să
sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile
înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai
ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de
vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum. Şi când nu
mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te
îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!
